OSCAR Downstream lansează pentru clienții B2B din România facilitatea de plată la pompă prin telefonul mobil

OSCAR Downstream lansează pentru clienții B2B din România facilitatea de plată la pompă prin telefonul mobil

În cadrul unui parteneriat cu Eurowag, furnizor de servicii integrate de mobilitate și plată pentru companiile de transport, OSCAR Downstream lansează în premieră pentru clienții B2B din România facilitatea de plată la pompă prin telefonul mobil.  Continuăm astfel, tradiţia de inovaţie prin tehnologie, promovată de OSCAR de peste 23 de ani.

„OSCAR Downstream are un model de business construit pe agilitate și inovație”, spune Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream. „Istoria și brandul nostru sunt asociate cu concepte și servicii pe care le-am introdus în premieră pe piața din România, cum sunt stațiile de incintă DIESELpoint, lansate încă din 2004, stațiile de tranzit OSCAR Drive sau cardurile de flotă OSCAR, proiectate cu tehnologie contactless unică pentru piața de profil.”

Lucian Haranguș, Sales & Retail Director OSCAR DOWNSTREAM adaugă: „Opțiunea de plată cu telefonul mobil îmbunătăţeşte experienţa consumatorului la pompă, generând un plus de fluiditate şi siguranţă la finalizarea tranzacțiilor. Tododată, este un pas înainte în eforturile noastre de sustenabilitate, pentru că ne ajută să reducem impactul de mediu și amprenta de carbon. Bonurile sunt generate digital, plățile nu necesită resurse și infrastructură suplimentară, cum sunt cardurile de plastic sau ATM-urile și POS-urile, iar procesul este mult mai eficient din punct de vedere energetic”.

Aplicația mobile payment a Eurowag este disponibilă pe Apple App Store și Google Play Store. Ulterior descărcării pe un telefon smart, utilizatorul se înregistrează și introduce datele necesare, inclusiv informațiile de plată. În momentul în care utilizatorul ajunge într-una din stațiile OSCAR Drive, acesta selectează prin intermediul aplicației stația respectivă, pompa aleasă și poate porni alimentarea.

Plata la pompă este o facilitate din ce în ce mai populară, la nivel global. Conform Eurowag, peste 10.000 de stații de alimentare din Europa furnizează acest serviciu în prezent.


Mai multe noutăți

RO | EN