SERVICII
serviciul-statii-de-incinta-Dieselpoint

DIESELpoint
Serviciul staţii de incintă

Sistemul staţiilor DIESELpoint a fost introdus de Oscar pe piața românească, în 2004 împreună cu întregul suport logistic şi tehnic pentru acest tip de serviciu.

Dezvoltarea accelerată şi asumarea poziţiei de lider de piaţă pe acest segment a impulsionat atât creşterea flotei proprii de autocisterne cât şi dezvoltarea echipei şi cresterea expertizei profesionale a acesteia.

  • Ce este DIESELpoint?

    Open or Close

    Oscar Downstream este primul distribuitor din România al serviciului de aprovizionare cu carburanți prin intermediul stațiilor de incintă.

    Serviciul a fost inițiat și implementat ca o soluție optimă pentru reducerea și controlul costurilor transportatorilor de mărfuri, de persoane, în domeniul construcțiilor, serviciilor, producătorilor din agricultură și industrie.

    DIESELpoint cuprinde în acest moment peste 1700 de stații de incintă pe întreg teritoriul României.

    diesel-point-2-oscars.ro_

    Reprezintă soluția optimă pentru companiile care posedă flote și doresc să dețină controlul alimentărilor cu carburant.

    DIESELpoint constă într-un pachet de servicii oferit de Oscar Downstream compus din:
    • instalarea stației de incintă prin comodat (fără costuri pentru beneficiar),
    • aprovizionarea cu motorină prin intermediul flotei proprii,
    • aplicație de management a aprovizionărilor (Fuel Management și Top Fuel Management),
    • consultanță gratuită,
    • asistență și service incluse.

    DIESELpoint este un sistem de alimentare pus la dispoziția consumatorilor finali de motorină.

  • Beneficii

    Open or Close

    Flexibilitate


    • clauze contractuale adaptate clientului, acesta având posibilitatea de a negocia anumite clauze contractuale precum termenele de plată sau condițiile de livrare,
    • eliminarea birocrației, finalizarea contractului se face în timp relativ scurt, până la 5 zile, în funcție de clauzele contractuale negociate,
    • livrări rapide, echipa de profesioniști răspunde în timp util solicitărilor clienților, astfel că, de la comanda efectivă până la livrare, nu vor trece mai mult de 48 ore.

    Servicii complete integrate


    • DIESELpoint inseamnă servicii complete de instalare, alimentare, consultanță, asistență și service,
    • la cerere, se pune la dispoziţie serviciul de testare a calităţii carburantului alimentat. În acest fel, partenerii noştri pot avea încredere că achiziţionează motorină la standardul de calitate cumpărat.

    Control


    Stația de incintă (DIESELpoint) include o aplicație de gestiune a datelor (alimentării cu carburant) care permite:
    • controlul continuu asupra consumului de motorină pentru fiecare utilizator în parte,
    • controlul asupra calității carburantului.

    Economie


    Evitarea costurilor generate de pierderea sau furtul carburantului:
    • după fiecare livrare, rezervorul se resigilează, fiind eliminată orice tentativă de sustragere a carburantului,
    • datele din aplicația de gestiune pot fi transferate cu ușurință pe propriul calculator și evaluate; aceste date oferă informații cu privire la cantitatea alimentată, ora și data, numărul de kilometri la care s-a făcut alimentarea și numele persoanei care alimentat,
    • prețul motorinei este competitiv, el rezultă și din economiile de costuri legate de inexistenta personalului de deservire a stațiilor (comparativ cu stațiile publice) și volumele de alimentare cu motorină.

    Automatizare


    • aplicația permite transferul de date despre alimentări pe calculatorul personal printr-un cablu de date sau un sistem periferic de tip USB,
    • informațiile furnizate de aplicația de gestiune pot fi prelucrate ușor în contabilitatea beneficiarului, fie prin transfer de date din sistem în calculator, fie prin intermediul bonurilor nefiscale emise după fiecare alimentare.
  • Componenţa staţiilor de incintă

    Open or Close

    Descriere


    • rezervoare metalice cilindrice cu capacitate de 5.000L / 9.000L / 20.000L adaptate în funcţie de consumul clientului,
    • rezervoarele sunt dotate fie cu bazin de retenţie, fie cu pereţi dubli, având senzori de scurgere, sonde de măsurare a nivelului de înaltă precizie ce furnizează informaţii despre stocul de carburant (volum),
    • pompa electronică de distribuţie cu debit mărit,
    • furtun şi pistol automat,
    • filtru pentru reţinerea impurităţilor şi a apei,
    • sistem electronic de gestiune a alimentărilor care oferă o gamă completă de facilităţi la dispoziţia managerului în faza de configurare şi administrare a datelor (legate de alimentare).

    Fuel Management


    Fuel-Management
    • o singură persoană, definită manager, are control deplin asupra funcţionării sistemului FM cu autoservire,
    • aceste informatii sunt stocate si pe softul pompei, care memorează 255 tranzacţii -date alimentare. Acestea se pot transfera pe un PC fie prin cheia manager, fie on line printr-un cablu serial. Datele sunt arhivate în aplicaţia PC furnizată odata cu staţia,
    • rapoartele de alimentare obţinute pot fi tipărite şi exportate în format excel astfel încât se pot efectua operaţiuni suplimentare: analiza consumurilor, transmiterea prin e-mail, arhivarea rapoartelor,
    • alimentarea este permisă exclusiv utilizatorilor autorizaţi prin chei electronice/ cod PIN.
    Pompa are încorporată o imprimantă termică ce emite bonuri automat/ la cerere pe care sunt imprimate date legate de alimentare:
    • data şi ora alimentării,
    • numărul de înmatriculare al maşinii,
    • nume şofer (opţional),
    • numărul de kilometri parcurşi/ ore de funcţionare (opţional),
    • cantitatea de combustibil alimentată.

    Top Fuel Management


    top-fuel-management
    Aduce un plus de control şi informaţii pentru gestionarea alimentărilor.
    • sistemul electronic permite accesul la alimentare numai prin chei magnetice personalizate pe număr de maşină şi /sau nume şofer,
    • acest sistem permite accesul unui număr de până la 999 utilizatori,
    • cheile magnetice ale maşinilor pot fi programate, în funcţie de parametrii acestora, în aşa fel încât să nu se poată alimenta peste capacitatea rezervorului,
    • permite restricţionarea/ blocarea alimentărilor pentru o anumită cantitate şi/ sau pentru un interval de timp determinat,
    • informaţiile transmise on-line prin GPRS de sistem către calculatorul pe care se află instalată aplicaţia sunt: ora şi data alimentării, numărul vehiculului, numele şoferului, km parcurşi, cantitate alimentată.

    Sonda de nivel electronică afişează în permanenţă informaţii complete despre stocul existent în rezervor:
    • volum efectiv (L),
    • volum corelat la 15°C,
    • densitate şi temperatura medie,
    • masa produsului şi nivelul apei din rezervor (dacă există).
  • Alimentare

    Open or Close

    Este permisă exclusiv utilizatorilor care se vor autentifica prin intermediul unui dispozitiv magnetic.

    Combustibilul este furnizat:
    1. după solicitarea numărului de înmatriculare al vehiculului (sau codul de autentificare care poate fi alcătuit din cifre sau litere),
    2. după solicitarea kilometrajului autovehiculului,
    3. după ce i se permite utilizatorului să stabilească cantitatea de combustibil care urmează a fi alimentată.
    • toate datele despre alimentare pot fi tipărite pe un bon la finalul acesteia,
    • nivelul combustibilului din rezervor este monitorizat cu ajutorul unui indicator integrat,
    • există posibilitatea tipăririi pe un bon a avertismentului de “nivel scazut” sau “stop alimentare”,
    • fluide permise: carburant diesel – motorină UN 1202 (punct de combustie 55A° C conform EN 590+Ai/10ppm).
serviciul-DIESELPoint-statii-de-incinta